Fedorov

CAPITOLUL 6

— De ce în Moscova, Fedra? De ce aici? căldura din vocea americanului era atât de ademenitoare pentru o persoană înjosită ca mine, nu-i așa? Numai bună să mă tenteze în a -mi face un autoraport, numai bună să-i aducă pe tavă informațiile pe care le căuta.

— Trăiesc în Moscova, nu-i un motiv în jurul căruia să-mi construiesc o viață? întrebasem tăcută în timp ce pășeam umăr la umăr cu el, numărând ușile existente până la înfundătura holului. Îmi aminteam de Maximilian și Artyom fumând vinerea trecută când eram pe picior de plecare. L-aș fi preferat pe londonez în detrimentul lui Moore care nu avea decât intenția de a obține informații despre mine.

— Moscova nu-i un loc rău în care să trăiești, deși prefer Saint Petersburg! americanul încercase să-și încorporeze tacticile într-o conversație banală, însă greșise înainte de-a începe jocul. Nu te joci cu focul atunci când ai în fața ochilor un intermediar al schimburilor cu mașinării de război și multe alte minuni.

Oftasem apăsat și americanul sesizase gestul meu, mutându-și privirea de îndată asupra mea. Corsetul se presa asupra coastelor mele și orice încercare de a inspira aer adânc în plămâni devenea un chin.

— Nu le prefer pe niciuna, murmurasem neutră, repezindu-mă către ușa din dreapta pentru a o deschide, însă americanul preconizase ce aveam să fac și se mișcase agil cu un pas înaintea mea, deschizând-o cu un gest politicos care-și avea rolul lui în toată șarada.

Trecusem cu aceași expresie insensibilă pe lângă el, simțindu-i privirea acidă care încerca să mă facă să-i cad în plasă și să-i povestesc mai multe, să-l privesc în ochi și să mă simt în siguranță. Însă tacticile de prietenie nu lucrau într-o asemenea situație când îi știam raportul. Mă îndoiam că omisese un asemenea detaliu, și totuși, încerca inerent de tare să profite de pe urma mea.

— Dacă rămâneți după evenimentul artistic, veți lua cina cu domnul Fedorov chiar aici. Mă pornisem într-o scurtă plimbare pe lângă masa solidă din lemn, care putea să găzduiască câte zece persoane de fiecare parte. În capăt, un scaun lucrat deosebit afirma că Aleksei Fedorov își garantase locul în capul mesei.

— Fedra, Fedra, nu-mi povesti detalii neimportante despre palatul ăsta. Le cunosc pe toate, am fost de patru ori aici, după cum bine știi.

Se așezase cu fundul pe masă de parcă n-ar fi stat pe o mobilă atât de prețioasă și mă urmărise cu privirea, necâștigând atenția din partea mea. Nu-l privisem în ochi de când inițiasem discuția cu el căci mi se păruse un gest vulnerabil în prezența americanului. Parchetul din lemn scârțâia cu fiecare pas făcut, iar pianul străbătea pereții cu un sunet sensibil, dar sesizabil, lăsându-mă să-i aștept următoarea întrebare.

— Iubitul tău știe că lucrezi într-un asemenea loc? plictiseala din voce lui era înșelătoare, se încolăcea în jurul meu precum un șarpe veninos și când avea să primească ocazia perfectă, avea să atace.

— Nu răspund în fața nimănui, domnule Moore, cu atât mai mult în fața bărbaților, accentuasem răspunsul meu total plictisitor și mă mișcasem atent până când ajunsesem în fața lui. Stătea cu picioarele lungite și cu brațele perfect încordate în spate, cât să se susțină și mă scanase de sus până jos. Îmi era silă și scârbă de un asemenea bărbat, dar dacă avea să-ncerce mai mult decât i se permisese vreodată, aveam un ac metalic, de dimensiuni mici primit de la Artyom, care avea să-și găsească locul înfipt în intestinele lui. Mai trebuia să-l scot din laterala stângă a corsetului rochiei și să-l înfig, dar doar în cazuri speciale.

— Domnișoară Kondrat, dacă privirea dumneavoastră m-ar putea ucide cred că aș fi îngropat în pământ de mult. Nu vă place să vă învârtiți în jurul bărbaților, după cum văd.