— Hei, am salutat-o și m-am așezat lângă ea. Și-a ridicat puțin capul și un mic zâmbet i-a jucat în colțul buzelor.
— Hei, a murmurat și s-a ridicat.
Părul ei cârlionțat și roșcat tot reușea să arate încurcat, chiar și ținut de cele două bandane Alice.
— Se pare că fetele evită băieții din nou, am spus ceea ce am gândit, uitându-mă la diviziunea vizibilă din sală.
— Nimănui nu-i place un băiat transpirat indiferent de ce credeți voi, a spus Sky, palpându-și limba.
Conversația noastră a căzut într-o tăcere neplăcută. Acesta era unul dintre motivele pentru care nu vorbeam cu Sky prea mult. Dacă stăteai să te gândești la asta, cam nimeni din grupul nostru nu vorbea cu Sky. Nu era o persoană pentru un singur grup și schimba multe cercuri.
— Mi-ar placea ca Alex să fi luat educația fizică, măcar cineva ar fi făcut o remarcă amuzntă sau ar fi început o bătaie de mâțe, mi-a zis Sky cu un zâmbet mic.
— De ce nu face educație fizică? am întrebat.
— Păi, deja are treisprezece materii, deci... A abandonat educația fizică, i-a spus directorului discursul său uriaș despre faptul că adunat destule puncte ca să absolve liceul, a chicotit puțin la final.
Restul zilei a trecut fără ca eu să-l văd pe Alex. Poate că se ascundea sau eu eram prea conștient...
— Aici erai, am auzit oftatul lui Alex în spatele meu, făcându-mă să sar în sus. M-am întors spre un Alex frustrat. Te-am căutat toată ziua. Te-ai ascuns sub o piatră sau ceva? a întrebat, dându-și jos geanta de pe umăr.
— Nu cred că voi putea veni azi..., am început, iar Alex a continuat să-și caute prin geantă.
— M-am gândit eu, din moment ce ai un meci miercuri. Uite, ți-am făcut niște puncte cheie care te vor ajuta la testul de vineri. Am ceva de făcut joi, a zis și mi-a dat foile printate din rucsacul lui.
— Mersi, am murmurat și el a dispărut în marea de elevi care mergeau pe hol.
Se comportă de parcă nimic nu s-a întâmplat, m-am gândit. M-am simțit deopotrivă ușurat și furios, dar nu pot explica exact de ce.
Pentru prima dată într-o săptămână, aveam antrenament cu echipa. Antrenorul nostru, un bărbat ars de soare fanatic după sporturi, era în regulă, dar lua jocul mult prea în serios. Eu eram unul dintre apărători, de fapt, dar jucam și ca percutor când ne împărțeam în două echipe. Jasper și cu mine am plecat prin parcare împreună, Jonah trebuia să vorbească cu antrenorul.
— Hei, aia nu e cumva Sam? m-a întrebat Jasper, încercând să scape de broboanele de sudoare.
— Mda..., am început.
M-am uitat la Sam care stătea de partea șoferului a mașinii mele. Probabil că m-a văzut venind pentru că s-a dus înspre partea pasagerului. I-am urat lui Jasper un pa, iar el a sărit pe motocicleta lui, eu îndreptându-mă spre mașina mea. Ea spusese în dimineața asta că vrea să vorbească cu mine despre ceva, dar despre ce?
— Hei, a spus ea din partea sa a mașinii și eu am deschis-o. Când am intrat eu, Sam deja se făcuse comodă.
— Deci despre Alex..., a început ea, iar eu am pornit motorul.
— Ce-i cu el? am întrebat, încercând să par încrezător.
Știu că a văzut ce s-a întâmplat vineri, săptămâna trecută. Eram totuși sigur că nu va spune nimănui. Eu și Sam eram aproape rude. Ea a oftat, iar eu am scos mașina din parcare, intrând pe șosea.
— Indiferent ce încearcă să facă, nu te lăsa păcălit, mi-a zis Sam și-a mușcat buza de jos.
— Nu încearcă să facă nimic, m-am încruntat.
— Aata crezi tu. Lasă-mă să-ți spun ceva. Alex e un dobitoc și o persoană foarte manipulativă. El este – doar ai grijă, a gemut, rearanjându-și coada de cal (singura și unica ei coafură).
— Nu poți pur și simplu să faci presupuneri despre o persoană...
— Nu fac nicio presupunere. Știu despre ce vorbesc. Alex o să te dea naibii, doar ai grijă, bine? mi-a zis Sam.
M-am gândit la asta un timp. Casey chiar spusese că el ia pastile pentru bipolari. Poate de asta m-a sărutat?
— Dacă ești atât de îngrijorată, de ce nu vorbești cu Sky despre asta? am întrebat-o, oprind lângă casa ei.
— Nu a făcut nicio mișcare încă, a zis ea înainte să se dea jos. Am privit-o confuz.
— Ce ți-a făcut mai exact? am întrebat.
Știam că Alex poate fi un nemernic. Vreau să spun... am suferit din cauza lui data asta, dar sigur i-a făcut ceva mai rău lui Sam. Ea a oftat, mușcându-și buza de jos.
— Îți spun mai târziu, bine? Doar nu te apropia prea mult de el, m-a avertizat și a închis ușa pasagerului.
Am oftat, privind-o cum dispare în interiorul casei. Era ceva ciudat la ea de fiecare când vorbea la Alex... Ce mai exact s-ar fi putut întâmpla?
....

CITE?TI
Nerd Alert {tradus?} ? bxb ?
HumorAlexander nu este tocmai tocilarul t?u tipic. Va spune ce vrea el, va face ce vrea el ?i toate ?n timp ce te agreseaz? verbal. Asta este ceea ce Travis, un juc?tor de fotbal, ?nscris la medita?iile lui Alexander, ur??te cel mai mult la el. Sentim...
Capitolul 7
?ncepe de la ?nceput