I can't help but want you (boyxboy)

17

— Și cine lipsește azi? Atrag atenția spre una dintre elevele din primele bănci.

Trebuia să o iau într-o manevra discretă ca să nu dau de bănuit că doar de Leo îmi păsa.

— Oh, doar Leonardo!

— Știi cumva de ce? 

Fata dă din umeri după câteva secunde de gândire, iar eu aprob cu bărbia. 

Voiam doar să-i joc pe nervi– voiam să-i demonstrez ca atenția mea poate nu era atât de rea, însă acum nici nu a venit. Nu a mai lipsit de la orele mele de ceva timp, mai ales de când o fac pe supăratul. Parcă special venea la fiecare oră și încerca să-mi atragă atenția.

— Bine, mulțumesc.

Iau o gură adâncă de aer și îmi verific telefonul. Oare ce dracu făcea? Poate să-l sun nu ar fi o idee atât de rea, însă nu mă lăsa ego-ul după atâtea zile în care l-am evitat în mod special.

Dar dă-o dracu, doar scot telefonul și dau să-l sun, însă de parcă universul ar fi aflat ce vreau să fac: fix atunci îmi apare că el mă suna pe mine. 

Mă rog.

— Mda? Îi răspund nonșalant și îmi conduc privirea spre geamul din clasă.

— Mi-ai răspuns, constată uimit. Credeam că o să-mi închizi în nas.

— Nu mă fă să chiar vreau să fac asta.

— O să mor, Chris, fără tine aici.

— Ce-ai mai făcut? Te-a zgâriat pisica aia a ta?

— În primul rând, pisica "aia a mea" are nume. În al doilea rând, am temperatură și simt că mor pe bune.

Oftez scurt. Cum a mai reușit să se îmbolnăvească?

— Temperatură? Expir lung. Ai gripă sau ai răcit?

— Cred că am răcit. 

— Și ce fel de temperatură ai?

— Mmm, 38 și 4…

Mă ridic de la catedră și încerc să îmi adun lucrurile cu o singură mână. 

— Păi tatăl tău sau sora ta unde sunt? 

— Sora mea este plecată în ceva excursie peste weekend, iar tata e la lucru, are tura de noapte. Până vine el acasă mâine dimineață, o să mor.

— Nu te descurci cu nimic, îmi dau ochii peste cap.

— Ai dreptate, nu mă descurc deloc cu a-ți duce dorul și a-ți cere scuze. 

Pufnesc scurt.

— Doar vezi să nu mori.

— Încerc, oftă.

(...)

Ușa îmi este deschisă destul de rapid după ce bat, trezindu-mă pentru prima dată la Leo acasă. El purta un tricou de un verde închis cu un desen copilăros de dinozaur. Părul îi era ciufulit– de parcă ar fi fost vreodată aranjat sau pieptănat, iar ochii săi mă explorau curioși. Chipul îi era totuși decorat de un zâmbet larg și îmi făcu rapid spațiu să intru. 

Desigur că mai aveam pică pentru el și cum a reacționat cu mine, dar îmi era greu să stau departe de el. Tot misterul ăsta din jurul său mă ademenea, mă captiva și îmi făcea întreg corpul să reacționeze dureros în prezența sa. Nu puteam pur și simplu să-l las singur când are temperatură. Oricât de supărat aș fi.