I can't help but want you (boyxboy)

18

— Serios? Așa târziu? Eram deja gata să plec pe ușă, dar văd că mai pot procrastina pe aici.

— Mi-e lene să mă ridic din pat, ție nu-ți este? Murmură, încă lipit de corpul meu.

— Iar dacă ne-ar prinde tatăl tău? Surâd amuzat.

— Să ne prindă doar îmbrățișându-ne? Măcar să facem mai mult.

Chicotesc.

— Păi, continuă roșcatul, nu-mi pasă atât de mult. Mereu tata este dramatic, dar cu adevărat îi este indiferent.

— Ai fost vreodată cu cineva, iar el să știe?

— Tot ce știe el este că mă enervează. Glumesc, nu am habar. Nu m-a întrebat niciodată, deși nu cred că este orb și să nu observe, deși eu mereu inventam scuze.

Se ridică pe marginea patului și pleoscăi zgomotos din buze.

— Ai zis că nu te poți ridica din pat.

— Mi-e foame, îmi răspunde onest. Vrei și tu ceva de mâncare?

— Gătești tu? 

Ezită puțin.

— Se consideră gătit omleta de ou? 

— Eu asta cred, cel puțin. 

(...)

Scaunul de sub mine părea tot mai inconfortabil cu fiecare secundă în plus petrecută aici. Nu era neapărat vorba de scaun– sincer să fiu, era cam și ultima mea problemă, doar că aerul era… cum să zic– foarte tensionat. Îi simțeam până și sângele cum îi fierbea în vene, dar își ținea buzele pecetluite, fără să spună nimic în plus.

Derek chiar era o figură.

Se comporta de parcă nu aveam habar că cel care a venit cu o așa idee este chiar el, de parcă tatălui său îi stătea capul la astfel de idei imature. 

Realizez că familile noastre colaborează, dar nu îmi imaginez că din acest motiv trebuie și să facem o reclamă împreună. Desigur, cu cine altcineva– nu mai există actori sau modele în lumea asta care ar arăta de milioane de ori mai bine pe sticlă– decât chiar cu următorii moștenitori a familiilor.

— Tu nu ai de gând să te îmbraci? Îmi reproșează secretara tatei și-mi întinde același pachet cu haine pe care mi-l mai băgase pe gât și acum câteva minute.

— Ai răbdare! Sunt mort, lasă-mă să-mi trag sufletul.

— Dar ce, Dumnezeule, ai mai făcut noaptea? Sper că ți-ai săpat mormântul, deoarece cam acolo vei ajunge dacă nu te grăbești.

— Moare cineva de trebuie să mă grăbesc? Șuier cuvintele nervos și îmi încrucișez brațele la piept.

Eram pe bune frustrat și obosit. M-au fugărit până aici de parcă era sfârșitul lumii, a trebui să-l las pe roșcat doar din vina unei reclame stupide. Credeam că am toată ziua la alegerea mea, dar precum întotdeauna– au găsit cum să-mi strice dispoziția. 

Femeia luă o gură de aer adâncă și își trece degetele prin păr. Am ca scop să-i fac ziua la fel de oribilă precum mi-a făcut-o, iar până acum observ că am succes.

— De ce nu poți fi și tu precum mama ta! Este o plăcere să lucrez cu ea, mereu atât de drăguță și politicoasă. Dar tu– dar tu ai reușit să ajungi o versiune mai rea a tatălui tău.

— Cum altfel dacă trebuie să te suport pe tine. 

Îmi mai comentă ceva, dar de data aceasta capul îmi era în nori. Îmi verific nonșalant telefonul și observ un mesaj primit de la Leo. "Data viitoare îmi gătești tu".