Agent (V1) (BoyxBoy)

|Eithen|

Desfac pentru a nu știu câta oară ceasul, în încercarea de a-mi da seama și eu cum l-am făcut. Până la urmă am ajuns la concluzia că mi-ar trebui schițele, așa că am încercat încă o dată, cu ele în față. Scot o siguranță, apoi dau din greșeală cu apă peste și explodează. Instant, Nina și Iza intră în cameră, confuze.

- Scuze, e sensibil la lichid, zic și mă îndepărtez de birou.

- Ce a mai explodat? aud vocea tatei, iar cele două par și mai confuze.

- Ceasul, trebuie să-l refac acum.

- Stai, e ceva normal să explodeze chestii? întreabă, confuză, Iza.

- Normalitatea e un termen relativ, i-o întorc.

- Vrea să spună că pentru noi, e.

Îmi pocnesc degetele și mă îndepărtez și mai tare de birou. Știu că e miezul nopții, dar la dracu'. Ar fi prea suspect să nu mai vin seara acasă și n-am cum să justific cum mi-am cumpărat un apartament cu bani gheață.

- Tu faci aparate digitale? se interesează Nina.

- Da, încercam să fac ceva. Culcați-vă, mă opresc din toate astea.

- Nu dormeam, dar aș prefera să nu mai explodeze nimic.

- Notat.

Îmi mulțumește și pleacă alături de tata și Iza, însă fix atunci apare Andy. Nu zice nimic, doar intră în cameră, închide ușa și se aruncă în pat, privindu-mă curios.

- Ce voiai să faci?

Nu doar că sunt confuz, dar sunt și foarte șocat. Nu cred că m-a mai întrebat vreodată ce încerc să fac, doar își bătea joc de mine când nu ieșea, iar când ieșea își bătea joc că nu mă lupt să fiu recunoscut pentru ceea ce fac. Cumva, îi înțeleg punctul de vedere, aș putea fi miliardar lejer dacă aș da ceva din casă, dar e prea riscant.

- Zi ce vrei, spun pe un ton neutru.

Pentru prima dată, văd o undă de tristețe în privirea lui când ne certăm. Nu înțeleg dacă face asta doar pentru a mă umaniza puțin sau chiar e trist. Nu știu și nici nu-mi pasă.

- Ești fratele meu...

- Dacă vrei companie, du-te la vreo târfă de-ale ta, doar lasă-mă în pace.

Nu ne-am mai văzut de 10 ani de zile, însă pot băga mâna în foc că vechile obiceiuri nu se pierd niciodată. Se comportă exact așa cum se comporta când eram eu la liceu - acum s-a adăugat o notă de remușcare de conștiință la el, atât.

- N-am cu cine vorbi, zice, înfrânt.

- Vezi?! Hai, valea!

Pleacă din cameră, lăsându-mă să mă întorc la experimentul meu.

~|(***)|~

Cobor scările cu o cană de cafea în mână și cu un dosar în cealaltă. N-am dormit deloc - toată noaptea am încercat să-mi dau seama cum naiba am construit ceasul ăsta la 14 ani și nu mai pot acum -, așa că acum sunt rupt de oboseală.

Mă așez la masă, tata mă întreabă ce vreau să mănânc, răspund că nu vreau și Iza începe să mă întrebe ce citesc. Totul decurge relativ normal, până aud:

- Nu înțeleg nimic de pe foile alea.

Îmi întorc instant capul și dau de Nina.