"And you might be the death of me
But I just can't quite"Tamara Santiago
Mereu am fost tipul de fată care nu dădea atenție tuturor detaliilor, mai ales când venea vorba de bărbați, și nu de orice fel de bărbați ci de genul lui bărbați.Rece, indiferent, agresiv, impunător, arogant, misterios și violent, ăsta, doamnelor și domnilor e Ash Black, moștenitorul familiei Black și demonul de care toată școala fuge de parcă ar avea ciumă.
Îl cunosc pe Ash de când aveam opt ani. Părinții noștri au avut tot felul de contracte împreună. Pe cât de bine se înțelegeau părinții noștri, pe atât de rău ne uram noi doi. Încă de când ne văzusem prima data ne priveam cu ură și scârbă, nici eu nu știu din ce motiv, dar acum că am crescut, înțeleg perfect că e mult mai bine că am păstrat distanța în toți anii ăștia.
De câteva zile am observat cum mă privește. Și asta nu e privirea lui obișnuită, nu mă mai privește cu nepăsare și fără expresie, acum mă privește din nou exact ca la 10 ani, cu ură, cu o ură puternică, și să fiu a dracului dacă înțeleg ceva.
♧
De dimineață când am plecat de acasă, tata mi-a spus că avem ceva important de vorbit, iar eu nu vreau să asist la această conversație importantă. De fiecare dată când rămân, ceva rău trebuie să se întâmple, așa că mi-am luat inima în dinți și am plecat singură la școală fără a spune nimanui, am luat primul autobuz și mi-am luat tălpășița.
Ajunsă la școală îmi las lucrurile în dulap și merg spre sala mea de clasă. Din capătul holului se aude o zarvă imensă, merg mai repede și văd că ușa clasei este între-deschisă, pășesc lent în clasă și rămân cu gura deschisă privind spre catedra profesoarei mele.
Jim și Kevin, doi dintre angajații tatei vorbeau cu profesoara mea. Rămân în pragul ușii fără a mă clinti. Doamna Kimberly își îndreaptă atenția asupra mea împreună cu toată clasa. Vreau să spun ceva, încerc să spun ceva, dar oricât aș încerca nu iese nimic.
-Tamara, acești doi bărbați îmi povesteau despre faptul că ai fugit de acasă în dimineața asta...poți să-mi explici ce se întâmplă? mă întreabă profesoara privindu-mă confuză.
-Nu am fugit! Am vrut doar să vin la școală, asta nu înseamnă că am fugit de acasă! mă răstesc eu la cei doi.
-Uite, haide să ne calmăm, vino să vorbim toți patru împreună pe hol pentru a nu isca tot felul de vorbe după, spune ea și vine spre mine.
-Nu vin nicăieri, iar voi doi puteți pleca exact așa cum ați și venit, eu până nu se termină școala nu vin! le spun și merg să mă așez în bancă.
-Puteai doar să ne faci situația mai ușoară, domnișoară, dar mereu preferi calea grea.
Jim vine spre mine și mă ridică peste umărul lui dintr-o singură mișcare.
-Jim, dă-mă jos! Acum! urlu și dau cu pumnii în el, dar nu are nici un efect asupra lui și a corpului său de matahală.
♧
Stau nervoasă în mașină și mă uit urât la cei doi. Nici unul nu dorește să-mi ofere atenție sau explicații în legătură cu ce se întâmplă.
-Îmi zice și mie cineva ce se întâmplă? Sau de ce mama naibii mă luați cu forța de la școală și vorbiți doar tâmpenii cu profesoara mea?
-O să îți primești răspunsul la fiecare întrebare, dar nu de la noi, Tamara, e o treabă importantă și ești singura de care este nevoie în acest moment, îmi spune Jim cu fața în telefon.
Încep să rămân pe gânduri, oare ce e așa important? Ce se întâmplă de fapt?
♧
Intru în casă cu cei doi în urma mea. Îmi arunc ghiozdanul pe canapea, iar apoi mă îndrept spre biroul tatei aproape fumegând de nervi.
Bat la ușă și aștept un răspuns. Ușa se deschide și în pragul ei apare tata, îmi face semn să intru și asta și fac.
Mă uit puțin confuză la musafirul tatei...ce caută el aici?
-Bună ziua, domnule Black...!
Bărbatul se uită spre mine și îmi zâmbește.
-Bună și ție, Tamara, nu te-am mai văzut de multă vreme, te-ai făcut mare și tot mai frumoasă! spune el și zâmbește în continuare.
-Mulțumesc! mă uit spre tatăl meu care umbla prin biroul său după anumite acte pe care nu reușea să le găsească. Tată...de ce m-au adus Jim și Kevin acasă? Ce se întâmplă?
-Avem probleme... totul e dat peste cap...firma, parteneriatele, mama ta...
-Mama? Ce e cu ea? îl întreb speriată.
Se uită la mine și își mută rapid privirea spre geam, de parcă s-ar teme să mă privească.
-Tată, vorbește! Ce e? țip eu la el.
-Tamara...mama ta e bolnavă, nu știm cât rezistă în stadiul ăsta...e foarte complicat.
-P-poftim...?
Recunosc, eu și mama nu avem genul acela de relație de mama fiică obișnuită, dar oricât rău mi-ar face, o iubesc, e mama, și așa va rămâne.
-Și eu ce trebuie să fac? De ce m-ai adus aici? Cu ce pot eu ajuta? îl întreb.
-În cazul în care mama ta pățește ceva...
-Mama nu pățește nimic! mă răstesc eu la el.
-Doar în cazul în care... atunci avem nevoie de un aliat la fel de puternic ca noi pentru a putea conduce afacerea în continuare, iar familia Black a decis să ne ajute..
-Dar...mereu există un dar, spun cu privirea în pământ.
Tatăl meu vine spre mine și își așează mâna pe umărul meu.
-Va fi nevoie de o căsătorie.
-O ce...? întreb șocată.
-Din momentul în care împlinești 18 ani, vei fi obligată printr-un contract pe care îl vei semna să te căsătorești cu Ash, e singura noastră soluție...
Tocmai a spus acel nume...acel nume pe care nu îmi doream să-l aud niciodată în conversația cu tata, acel nume care aparține persoanei care poate ucide cu mâinile goale, care poate să facă rău fără a lăsa nici o urmă de milă.
-Nu se poate ca asta să fie ultima opțiune, trebuie să mai existe și altceva...nu se poate! spun și îmi strâng pumnii pe lângă corp.
-Îmi pare rău...te poți duce în camera ta, Tamara, discuția se termină aici.
♧
Mă simt de parcă mă aflu într-un joc bolnav al unui psihopat...un joc blestemat din care nu mai există scăpare și toate se înrăutățesc în fiecare minut tot mai tare și mai tare. Oare așa a fost să fie? Să nu am parte de dragoste adevărată? Să fie ăsta un sacrificiu pentru familia mea? Să fiu singura soluție pentru a scăpa de chinul familiei? Să fiu eu oare cea care va rupe blestemul?
Sunt atâtea întrebări în mintea mea... atâtea și totuși nici un răspuns. Ce urma să se întâmple...avea să schimbe aproape totul.
________________________________________
NU UITAȚI SĂ LĂSAȚI O STELUȚĂ, MĂ AJUTĂ SĂ ȘTIU CĂ VĂ PLACE✨💗

CITE?TI
Alone With The Demon
ActionTamara Santiago, prin?esa familiei, cea pe care este pus? toat? presiunea. De?i provine dintr-o familie bogat?, nu-i place s? arate acest lucru. ?i place s? fie o fat? simpl? cu un u?or aer de mister. Totul se schimb? atunci c?nd familia ei ?i a lu...