" Umbra Dorin?ei "

Dimineața se strecurase pe sub ușă ca un hoț. Nik se trezi cu o senzație de greață și vină, de parcă toată noaptea fusese un vis urât. Dar n-a fost. Încă îi simțea buzele ei pe ale lui, și palma mică agățată de gâtul lui. Ridică mâna și își atinse gura, ca și cum putea șterge ceva ce deja era întipărit adânc în mintea lui.

Coborî în bucătărie. Acolo era Rosela. Purtând tricoul lui preferat.

— Pe bune? ăsta? rosti el, privind-o cu sprânceana ridicată.

— Ce? Mi-era frig. Și miroase a tine. Mmm... sexy.

— Scoate-l.

— Dacă vrei să-l iei cu mâna, sunt de acord. Poate-l smulgi de pe mine. Ai putea să te prefaci că nu ești fratele meu vitreg măcar cinci secunde?

Nik își strânse maxilarul și se întoarse spre filtru de cafea.

— Rosela, nu suntem... asta n-a fost nimic. Tu erai drogată. Eu nu profit de copile amețite.

— Nu eram atât de drogată pe cât crezi. Ți-ai dorit-o. N-ai rezistat. Ți-ai plăcut cum m-am lipit de tine.

— Ai 18 ani, ești un copil.

— Corpul meu nu e de copil. Îl cunoști destul de bine acum, nu?

Nik se întoarse spre ea, cu privirea de gheață.

— Termină. Până nu spun mamei tale ce-ai făcut.

Rosela își mușcă buza și zâmbi în colțul gurii.

— Spune-i. Și ce o să-i zici? Că m-ai sărutat înapoi?

— N-am făcut-o!

— Dar ai vrut. Ai stat nemișcat. M-ai tras spre tine. Ochii tăi spuneau totul.

— A fost o greșeală. Tu ești o greșeală.

— Da? Atunci de ce mă visezi? De ce m-ai urmărit azi când am trecut în prosop?

Nik trânti cana pe masă.

— Încetează, Rosela. Nu juca jocuri pe care nu le înțelegi.

— Nu le înțeleg? Sunt femeie, Nik. Mai femeie decât toate păpușile pe care le aduci în pat.

— Nu ești decât o puștoaică arogantă care joacă roluri.

— Și tu ești un laș care se ascunde în spatele cuvântului "frate".

Tăcere.

— Ce-i, Nik? Ți-e frică de ce-ai putea simți?

— Mi-e frică să nu stric viața tuturor. Și da, mai ales a ta.

— Prea târziu, Nik. M-ai stricat deja. Și n-ai idee cât de mult îmi place asta.

Câteva zile mai târziu.

Petrecerea de familie. Rosela apăru în rochie roșie, spatele gol, părul desfăcut. Bărbații se întorceau după ea. Nik simțea cum îi pulsează tâmplele.

— Ce dracu' faci îmbrăcată așa?

— Așa se îmbracă o femeie. Nu-ți place?

— Nu când toți te dezbracă din priviri.

— Ești gelos, Nik? Sau posesiv?

— Sunt scârbit. E penibil ce faci.

— Atunci nu te mai uita la mine ca și cum vrei să mă f*ți pe masă.

Nik încremeni. Rosela se apropie, își ridică mâna și-i atinse pieptul cu un deget.

— Poți să joci dur cât vrei. Dar știu ce e sub pielea ta. Sub morala aia stricată. Sub masca de frate protector.

— Ți-am zis. Oprește-te.

— Sau ce? Mă săruți din nou?

Tăcere.

— Hai, Nik. Spune-mi. Ți-ai închipuit vreodată cum ar fi să mă ai? Pe mine, în camera ta, în patul tău? Să-mi spui "nu mai ești un copil"...

Nik o apucă de braț și o împinse spre perete, în grădina plină de lumini. Opri respirația la câțiva centimetri de gura ei.

— Nu mă provoca, Rosela. Eu nu glumesc.

— Și eu n-am glumit niciodată.

O atinse pe obraz. Lent. Un deget, ușor, ca o amenințare. O privire care părea să ardă hainele de pe ea. Dar apoi se trase înapoi.

— O să regreți. Îți promit.

— Prea târziu pentru regrete. Când o să vrei, Nik... o să fiu acolo. Și atunci, o să fie prea târziu să te mai oprești.