Not Enough

Încerc să-mi țin ochii deschiși, dar eșuez lamentabil când lumina îmi atacă retina instant. Gem înfundat când durerea de cap își face simțită prezența și blestem printre dinți ideile de aseară. Dau să mă ridic, dar realizez că o să mă urăsc și mai tare. În cele din urmă îmi iau inima în dinți și vreau să mă ridic, dar ceva mă reține, și acel ceva e o mână, o mână încolăcită pe talia mea. Dormitorul mi-e străin dar mirosul familiar mă face să îmi dau seama că Ava e cea care și-a încolăcit mâna în jurul taliei mele. Malakai ne-a adus la el, se pare că. Ușor, ușor amintirile îmi apar în minte și zâmbesc strâmb când îmi aduc aminte cum m-am încumetat să merg către mașină pe propiile picioare. Îi dau mâna Avei jos de pe talia mea cu grijă apoi pășesc pe podeaua acoperită de un covor pufos. Aseară când am ajuns am fost atât de inspirată încât să mi dau geaca și încălțările jos, lăsându-le pe undeva prin cameră, iar accesoriile sunt așezate pe noptiera patului. Fiind desculță, în pantalonii de piele și bustiera, ies din încăperea foarte încăpătoare și pășesc pe un hol lung. Mă uit în părți și aud muzică din partea stângă. Merg încet spre zgomot și intru în bucătărie dând de un Malakai îmbrăcat lejer într-o pereche de pantaloni de casă gri și un tricou alb. Dansând ușor și făcând cafea, îl privesc din pragul ușii aproape un minut până decid ca vocea mea să-l facă să tresară:

Eu: Frumos dans, mai spune-mi. *Am spus râzând.*
Malakai: De când stai acolo?! *Întreabă acesta aproape scăpăm ceașcă din mână.*
Eu: Destul încât să-mi încânt nările cu acest miros divin de cafea.. Îmi pare rău pentru aseară, nu trebuia să ne aduci la tine, ne puteai pune într-un taxi și îți plăteam a doua zi.

Malakai râde și îmi face semn să mă așez. Fac întocmai și îl privesc fascinată. Malakai e într-adevăr un bărbat frumos. Îmi așează o farfurie cu omletă în față și îmi spune cu un ton bland:

Malakai: Nu a fost deranj absolut deloc. În general nouă ne place să avem musafiri.

În acel moment mi se taie filmul. Nouă?! Oh, nu! Sper că nu i-am provocat o ceartă lui Malakai și iubitei lui. Mă încrunt la el și îi iau mâna în a mea:

Eu: Dacă iubita ta-
Malakai: Oho! Alaska, stop! Vorbeam despre cel mai bun prieten al meu. Stau cu el în apartament. Și l-am anunțat înainte și a zis că nu are nicio problemă cu asta. Oricum el a ajuns mai târziu decât noi.

Oftez ușurată și obrajii mi se coloreaza sub privirea lui Malakai. Zâmbetul nu-i părăsește deloc buzele. Dumnezeule, e atât de frumos acest Malakai. Îi zâmbesc la rândul meu și încep să mănânc în liniște. Abia atunci realizez:

Eu: Mă duc s-o trezesc pe Ava, nu vreau să vă stăm pe cap.
Malakai: Calmează-te și ia loc înapoi. Nu ne stați pe cap, o să vă duc eu personal cu mașina după ce se trezește și ea și mănâncă.
Eu: Asta e deja prea mult.

Spun vrând să mă ridic iarăși, dar o mână mă oprește, de data aceasta provenind din spate, obligându-mă să mă așez înapoi pe scaun. Întorcându-mă confuză dau peste niște ochi de un verde intens. Un chip împietrit. Asta văd, nimic mai mult. Mă las moale dar nu-l scap din priviri. Se uită la Malakai apoi se uită la mine:

El: Ea cine mai e?
Malakai: Adu-ți aminte ce am vorbit aseară.

Chipul tipului se luminează instant. Se întoarce spre mine și îmi zâmbește fals:

Eu: Nu e nevoie să zâmbești. Ți-a rămas puțin dezgust în colțul gurii. *Spun pe un ton rece dar păstrând un zâmbet tâmp pe față.*
Malakai: Alaska, el e-
El: Dante Collins. Îmi cer scuze pentru mai devreme, nu funcționez bine până nu-mi beau cafeaua.

Dantura sa perfectă este dezvăluită de un zâmbet larg. Ce bipolar. Semănăm. Zâmbesc la rândul meu și îi prind mâna prezentându-mă:

Eu: Alaska Hall.
Dante: Faimoasa Alaska. Malakai mi-a tot spus că trebuie să apari. Dar prietena ta Ava, unde e?
Eu: Încă doarme. Și totusi, de ce ți-a spus că trebuie să vin?*Întreb sprijinindu-mă în coate pe masă.*
Dante: Așteptam de mult o cântăreață atât de buna și, într-un sfârsit, ai apărut.