Don't Blame Me

"I am profoundly enchanted by the flowing complexity in you." 

- John Keats

Să o conving pe Darcy să vorbească cu mine a fost o misiune miraculos de dificilă. Dacă o Darcy supărată nu era ușor de abordat, o Darcy furioasă și dezamăgită era precum o oală înfierbântată care te arde numai dacă te apropii de ea, fără a o atinge. Am fost nevoită să îl rog pe Nicholas să o aducă undeva, astfel încât să nu fugă de mine.

Fiindcă a rămas în Greensboro până miercuri, de sâmbătă, și Nicholas a fost cel care a adus-o pentru cursuri și a luat-o înapoi.

Trebuia să îi explic. Însă eram nevoită să inventez minciuni. Alte minciuni penibile și jalnice pentru a o face fericită. Să îi garantez că și dacă am să plec de aici, o să păstrăm legătura regulat, prin mesaje și apeluri. Și că nu am să mă izolez de ea precum Maddy. Poate că nu era adevărat. Prieteniile la distanță se risipesc precum nisipul în vânt, însă trebuia să o împac cumva.

În plus, trebuia să se întoarcă la cămin. Dormitul împreună cu cineva constant mă făcuse să mă tem de dormitul de una singură. Și nu credeam că acest lucru este posibil.

Iar acum ea se află în fața mea, cu mâinile încrucișate peste piept așteptând să spun ceea ce aveam de spus.

- În primul rând, plecatul meu de aici nu este nimic sigur. Încă mă mai gândesc la o decizie.

Fata nu se îndupleca în fața minciunilor mele. A rămas perplexă, privindu-mă cu repulsie și înverșunare. Ochii ei întunecați păreau a fi atât de dezamăgiți.

- Nu înțelegi nimic, Vic. Nu mă deranjează atât de mult faptul că pleci pe cât mă deranjează că am fost ultima care a aflat. Până și Theo știa.

- Theo știe doar pentru că a auzit conversația mea dintre mine și bunica, câtă vreme eram încă pe patul de spital amândoi. Nimeni nu știa, și aveam de gând să îți spun odată ce luam decizia finală.

- Și când trebuie să iei această decizie finală?

- Până la sfârșitul săptămânii.

- Bunica ta este bolnavă?

Am mișcat afirmativ din cap. Uram să mint în legătură cu bunica. Cu părinții mei era ușor, fiindcă îi detestam și ei nu reprezentau absolut nimic pentru mine. Însă era dificil în legătură cu bunica mea. Ea încă îmi este o persoană dragă, deși nu am mai vorbit de multă vreme. A intrat în tabăra tatălui meu și m-a iritat la culme când a încercat să mă convingă să îi devin urmaș.

- Îmi pare rău pentru Jessica. Vreau să pleci și să ai grijă de ea. Dar mă doare atât de mult că ai ales să minți.

- Dar nu am mințit, pentru că este foarte posibil să rămân. Trebuie doar să găsesc motivația, ceva mai mult decât îngrijirea bunicii. Chiar și fără mine acolo, ea ar fi pe mâini bune.

Doamne, cât de multe minciuni puteau părăsi această gură? Dacă Darcy ar ști adevărul, ar fi atât de ușor. Însă nu aveam de gând să recunosc totul nici în ruptul capului. Deja, destulă lume știa adevărul despre mine. Doar patru oameni. Însă în Toronto nimeni apropiat mie nu știa. Patru sunt exagerat de mult.

Sunt o viperă veninoasă. Și sunt convinsă că lui Darcy i-ar fi mult mai bine fără mine.

- Motivație? Ai studii, suntem la începutul semestrului. Ne așteaptă un meci important de handbal, iar antrenorul are de gând să ne pună pe teren. Ai prieteni aici. Oameni care te apreciază. Încă nu am rezolvat misterul primit și am de gând să ne fac primele care îl dezleagă. Ceea ce se întâmplă între tine și Damon devine atât de ciudat, dar pare că sunteți pe o cale bună. Vrei să îți sugerez și altele?