"She's the kind of woman that will drive you crazy by doing absolutely nothing except being herself."
- Daniel Saint
Au trecut patru zile de când Damon a fost împușcat neintenționat de către Oliver și încă se află în spital, în Greensboro. Însă Darcy mă ține la curent cu starea lui și lucrurile au mers cu adevărat într-o direcție bună, așa cum mi-a promis medicul imediat după ce a fost scos din sala de operație. El se simte bine și familia lui stă pe capul lui pentru a regla dieta lui și a se asigura că totul va fi în regulă.
Cât despre Oliver, Damon nu l-a dat pe mâna autorităților în ciuda insistențelor părinților lui. Însă i-a promis, în mod jucăuș, că se va răzbuna și Oliver o s-o pățească atunci când Damon va fi externat. Blondul încă își cere scuze. A promis că nu va mai pune gura pe alcool, cu toate că ceilalți doar au râs când au auzit asta. Însă eu cred că se va ține de cuvânt. Fața lui când l-a văzut pe Damon la pământ plin de sânge a arătat că alcoolul de la ora treisprezece a fost o idee îngrozitoare.
În schimb, eu nu l-am mai vizitat. Însă i-am spus lui Darcy să îi transmită că are toată susținerea din partea mea și îmi doresc cu adevărat să se însănătoșească. Mi-am văzut de viață în acest timp. Pentru că este vacanță, m-am ocupat de studii și am recuperat tot ce am lăsat în urmă odată cu antrenamentele pentru meciul final de handbal. Am stat mereu cu laptopul în brațe, făcând proiecte și prezentări și citind cărți care necesită prezentate la finalul semestrului. Nu era ușor și nu aveam răbdarea necesară pentru asta, dar trebuia cumva să îmi iau gândul de la el. În special atunci când Darcy mă suna pentru a-mi împărtăși vești despre el și îmi spunea că a întrebat în fiecare zi despre mine, inclusiv astăzi. Întreabă cum mă simt și de ce nu merg să îl văd.
Nu înțelegea de ce nu o fac. Nici el și nici Darcy. Și într-un fel, nici eu. Dar știam că este o decizie bună și nu voi regreta atunci când voi realiza că de fapt Damon a fost doar o pasă trecătoare și nimic mai mult.
Deoarece numele lui este Northwest și este un plod al decanului uneia dintre cele mai mari academii din țară, bineînțeles că întregul campionat de baschet s-a decalat și data susținerii ultimului meci va avea loc abia luna viitoare. Și cel mai probabil, data lui se va schimba din nou în cazul în care Damon nu își va reveni complet. Dar mă bucuram. Știu că își dorește să participe la acel nenorocit de meci.
Actual eram cu Nolan. Căci nu mai puteam petrece mai mult de o secundă cu nasul în ecranul acelui laptop. În plus, băiatul deja intrase în probleme și lui David nu îi convenea că atrage atât de multă atenție asupra lui. Și era adevărat. Noi preferam discreția și vânzările făcute în umbră, fără discuții sau probleme cu alți dealeri.
Însă în urmă cu două seri, Nolan s-a îmbătat la o petrecere din Greensboro și astfel a ajuns la o altercație cu fiul unui baron putred de bogat a cărui părinți fac parte din cadrul primăriei și alte câteva afaceri trecute pe numele lor. Din câte mi-a spus Nolan, acel băiat vinde la rândul lui. Dar este cuvântul lui contra cuvântului lui Nolan. Căruia îi va fi dată crezarea? Unui golan abia ajuns în oraș sau fiul unor afaceriști cunoscuți în oraș?
Nolan a fost chemat pentru un interogatoriu după ce acel nenorocit înfumurat a depus plângere. Chiar și fără un motiv întemeiat, detectivii au obținut un mandat pentru a percheziționa locuința unde Nolan stă actual. Din fericire, a fost norocos. Pentru că îl acel moment nu avea marfă cu el. A vândut totul în seara precedentă și tot ce au găsit polițiștii au fost două grame de cannabis, care au fost predate poliției locale și s-au ocupat în continuare de caz.

CITE?TI
Don't Blame Me
RomanceVictoria Sinclair a a?teptat cu ner?bdare mutarea ei tocmai din Toronto, Canada ?n micul stat North Carolina pentru a urma cursurile la Saint Northwest Academy. ?ns? Victoria depoziteaz? doar secrete ?n micile ei bagaje. Secrete care o ?in departe d...