?S I N N E R: What if there was another beginning? | jjk. (Vol. 2)

Înainte să începem, vreau să vă mulțumesc pentru susținerea de la prima carte și vreau să vă zic că o să-mi schimb puțin stilul de a scrie. Vreau să experimentez un alt mod, nou, care mi se pare mult mai bun decât cum scriam eu până acum, oricum, enjoy și sper să vă placă ^-^ 💜

×

Sung deschidea ochii ușor, era confuză, nu știa ce se întâmplă, tot ce-și amintea era că a căzut într-un somn adânc, apoi a fost cuprinsă de întuneric. Fugea în gol, încerca să ajungă punctul de lumină din fața ei, dar cu cât se apropia, acesta parea să se depărteze. S-a oprit, apoi corpul ei a tresărit, iar aceasta s-a trezit. Se afla în camera ei din adolescență, nu-i venea să creadă. Își examina corpul cu atenție înainte să se ridice și să se apropie de oglindă. A început să-și atingă fața, fiind uimită, era tânără din nou, nu că încă nu ar fi, dar era o copilă, se întoarse în perioda liceului. A început să zâmbească. "Știu că probabil e un vis, dar se simte atât de real." s-a gândit ea.

S-a apropiat apoi de calendarul din camera ei, ca să observe că se afla cu foarte mulți ani în urmă, undeva pe la începutul poveștii ei. A început să zâmbească singură. "Nu cred că pe vremea asta Jungkook făcea parte din viața mea." s-a gândit ea.

Și-a ales niște haine din dulap și a continuat să exploreze locul unde a copilărit. Bineînțeles că era singură acasă, deoarece pe atunci părinții ei călătoreau mult. S-a oprit brusc, gândindu-se la părinții ei. Dacă toate astea erau înainte de accident, înseamnă că mama ei poate să vorbească. Și-a scos telefonul de grabă și a apelat-o, fiind întâmpinată de vocea ei dulce. "Sung? Ești bine? Ce s-a întâmplat?" a întrebat aceasta, aducându-i fetei un zâmbet mare pe buze. "Mă simt perfect, îmi era dor de vocea ta doar." a spus ea, o mică lacrimă apărându-i în colțul ochiului. A vorbit un timp cu mama ei, apoi a pornit spre școală, amintindu-și ruta exactă pe unde o lua deobicei. 

A intrat în școală, privind fiecare student ce trecea pe lângă ea. Simțea că face parte din lumea asta, dar în realitate, ea era doar o minte a viitorului într-un corp al trecutului. S-a dus la dulapul ei și l-a deschis cu grijă, acolo gâsind invitația la majoratul lui Minjin.

"Neața, Sung." a auzit o voce în spatele ei. S-a întors și a fost întâmpinată de Seok, vechiul ei prieten cu care pierduse legătura complet, imediat ce se mutase în Anglia.

"N-Neața, Seok." a spus ea cu uimere pe față.

"Ce ai în mână?" a întrebat acesta, iar ea i-a întins invitația. Știa exact ce urmează să spună.

"Ce norocoasă ești să fi cea mai bună prietenă a lui Minjin. E cea mai bogată fată din liceu!" a spus el, iar Sung a înghițit în sec.

De ce mintea ei îi redă ziua asta? Ziua în care a făcut greșeala care i-a schimbat toată viața.

Ziua a continuat să meargă, exact așa cum și-o amintea. Era una dintre puținele amintiri pe care le ținea minte bine. 

Se duse apoi acasă și își alese exact aceleași haine pe care și le alese și prima dată, ca mai apoi să pornească spre petrecerea lui Minjin.

Acum stătea în fața casei lui Minjin, cu cadoul în mână și gata să intre. Se pregătea sufletește pentru ce avea să urmeze acolo. A pășit în casă și a lăsat cadoul pe masa plină, apoi s-a dus la bar, căutându-l pe Minho din priviri. A început să numere pe degete, iar când numărătoarea se terminase, acesta își făcu apariția.

"Bună Sung!" a spus Minho cu zâmbetul pe buze.

Ținea minte perfect acest moment, cum stătea aici, în fața lui, picioarele i se înmuiau, iar privirea nu și-o putea lua de pe el. Era total îndrăgostită de iubitul celei mai bune prietene. Totuși, acum lucrurile nu mai stăteau așa, iar ea nu avea niciun fel de intenție să fie la fel de naivă. Nu știa ce i se întâmplă defapt, așa că a decis, de curiozitate, să vadă ce o să fie dacă acel sărut nu se întâmplă, vor mai fi toate la fel? Probabil, adică asta clar nu e realitate, nu e posibil să fie.