You're Mine Bebé

Mila

Privesc pierdută spre linia de lumină ce se vede pe dedesubtul ușii și încerc să îmi iau mintea de la zgomotul din spatele acesteia. Vocile ridicate se aud la fel de clar chiar și în spatele a două uși și un întreg hol separator, lucru care mai mult mă obosește decât să mă enerveze.
Am căutat un loc de evadare acum câteva minute, posibil mai mult decât câteva, iar dulapul din hol mi-a făcut cu ochiul imediat. A fost de altfel și prima ușă găsită, așa că nu am stat prea mult pe gânduri când am ales să mă refugiez înăuntrul acestuia. În general nu îmi place întunericul și deși există un întrerupător aici, am preferat să păstrez doar lumină difuză de sub ușă. Știu deja că am o față de rahat, nu e nevoie să o și văd cu proprii ochi. Iar cu această oglindă ce ocupă întreg peretele, nu mi-aș fi putut rata albul feței.

Mă joc cu inelul meu cu piatră verde de smarald prin mișcări de sus și jos pe deget.
Tata repetă în nenumărate rânduri cuvinte de amenințare când micul cerc îmi iese de pe inelar, vocea ridicată a lui Ian îl acompaniază când inelul coboară din nou. Apoi o masă răsturnată când îl scot și ceva ce seamănă cu un pumn în perete în momentul în care îl așez înapoi la locul său.

Sunt frustrată de faptul că stau aici, însă n-o să mint când spun că prefer locul ăsta decât să fiu acolo cu ei. Nu din cauza vocilor ridicate căci pe alea le poate auzi întreaga stradă, însă pentru a evita privirile. Mila este ceva ce nu am putut înghiți niciodată. Ironic având în vedere că acesta este și numele meu. Presupun că soarta a avut într-adevăr ceva cu mine încă de la începutul vieții și pare să nu se mai oprească.

Îmi continui mișcările cu inelul însă nu îmi scapă umbra ce acoperă micul fir de lumină de sub ușă. Clanța se mișcă sub atingerea surorii mele mai mici ce mi se alătură în micul spațiu. Odată cu intrarea ei se alătură și vocile bărbaților familiei mult mai puternice decât înainte, însă doar pentru o secundă căci ușa se închide la loc.

Îmi aduc picioarele la piept și le prin cu mâinile astfel încât să aibă și Mia loc lângă mine. Nu intenționez să o alung deși mi-ar fi prins bine niște timp singură. Mi-ar fi prins bine în același timp și să fiu alături de altcineva.

- Uite, ți-am adus ceva.

Privesc cum scoate dintr-unul din buzunarele sale un ambalaj pe care mi-l întinde mie. Încerc să deslușesc în întuneric ce ține în mâinile ei mici, însă îmi dau seama de cum îndepărtează ambalajul. Mirosul fursecurilor cu ciocolată ale doamnei Ray nu sunt ceva ce poți confunda prea ușor. Mai ales că am avut ocazia de a le încerca atât la ei acasă, cât și la Ian și pot spune că am rămas uimită de fiecare dată de gustul lor.
Sunt puțin șocată că au venit și ei în mijlocul discuției-certei, însă nu pot spune că nu mă așteptam măcar puțin la asta. Până la urmă e un fel de discurs național în interiorul casei River.

- Păreai cum că ai avea nevoie de ceva dulce.

- Chiar aveam Mia. Mulțumesc.

O sărut pe obraz după care nu zăbovesc să îmi îndes fursecul în gură. Nu înainte de a-l împărți cu sora mea, ce îl termină dintr-o singură înghițitură ca și mine.

- Țipetele te-au deranjat cam tare, huh? De aia ai venit aici.

- Părea destul de confortabil.

Ridic din umeri și forțez un zâmbet în direcția surorii mele. Nu are habar de cauza acestui mare tam-tam din casa ei și totuși încearcă să-mi ridice moralul de parcă eu aș fi sora mai mică și nu invers.