You're Mine Bebé

Mila

Zâmbetul fals pe care i-l arăt nu îl face decât să își întunece și mai tare privirea, neștiind cum să proceseze asta.

- Cum adică rănile tale?

Deși încerca să pară calm ochii îi trădează furia mocnită ce se află înăuntru său.

De ce nu puteam pur și simplu să tac din gură și să las totul așa cum era?

- Lasă asta acum...Nu e nimic important.

- Cum poți să-mi spui că nu e important?Mila cum adică rănile tale?

De data asta furia nu mai poate fi ținută în frâu și întregul corp îi este gata să omoare pe cineva.

- Ai de gând să îmi spui de unde ai rănile astea?

Cum nu spune nimic contiui.

- Și tăcerea este un răspuns Max.

- Un răspuns care nu are nicio importanță în momentul ăsta...Ori îmi spui tu, ori aflu de un...

Însă nu apucă să mai spună ceva pentru că acul îi înțeapă pielea, făcându-l să înjure în barbă și să strângă marginea canapelei cu o putere de care nu îl credeam în stare în situația asta.

După câteva zeci de minute de cusut rana arată mult mai bine, sângerarea oprindu-se deja definitiv...În tot timpul ăsta Max a fost foarte tăcut, mai înjurând încet din când în când din cauza durerii.

Pun bandajul pe deasupra rănii, după care îi aduc un pahar cu apă și două calmante pe care îl pun să le ia...Spre surprinderea mea Max nu mai deschide subiectul pe care nici eu nu trebuia să îl deschid vreodată, ba chiar pare că s-a calmat puțin...Mă ia de mână și mergem împreună la etaj în camera lui.

- Ar trebui să plec...E târziu deja și...

Dar el nu spune nimic ci se duce la dulap de unde scoate un tricou negru pe care mi-l întinde ca mai apoi să se facă nevăzut în baie.

El e cel care trebuie să dea explicații și tot el face pe supăratul?

Arunc tricoul pe pat ca mai apoi să merg la ușă, însă nu se drschide...Trag mai tare dar pare încuiată.

- Ce naiba...

Când a încuiat ușa fără să văd?

Încep să caut prin noptieră și dulapuri cheia dar nu găsit nimic în afară de o grămadă de prezervative într-unul dintre sertare...Mă gândesc că poate a pus cheia în pantalonii pe care i-a purtat...Pantalonii pe care îi avea pe el la baie...Doar nu pot intra după el ca să iau cheia.

Mai scot câteva mici înjurături ca mai apoi să mă las le spate pe pat și să privesc tavanul...Încep să zâmbesc singură când îmi văd reflexia în tavanul ce nu am observat până acum că este făcut din sticlă neagră...Îl lumina difuză din cameră, dată doar de o lampă, nu se vede mare lucru însă îmi imaginez cât de frumos este pe timpul zilei...Îmi trece prin minte o scurtă imagine a relexiei lui Max în sticlă, dimineața când încă stă în pat dar mi-o alung rapid și îmi pun mâinile pe față pentru a nu mai vedea tavanul și a nu mă gândi la alte lucruri de genul.