PICTEAZ?-MI VARA ?N CULORI

După ce festivitatea s-a terminat, Emma și cu mine am reușit să ne regăsim majoritatea colegilor, așa că nu a fost prea greu să ne decidem că vrem să explorăm și câteva localuri din capitala Greciei, nu doar peisajele.

Nu a fost prea complicat să găsim un local destul de aproape de noi după ce am apelat la Google. Nici unul dintre noi nu s-a obișnuit încă cu străzile de pe aici, așa că nu ne îndepărtăm prea mult dacă nu știm clar unde mergem. Deși aplicația pentru trasee ne ajută, e cam greu să le înțelegi denumirile în greacă, așa că e practic imposibil să te orientezi dacă nu îți explică cineva exact direcțiile. Când am ajuns la localul destul de micuț care arăta exact ca în poze, am fost surprinși să descoperim că nu mai era aproape niciun loc disponibil înăuntru. Ai crede că tipul acesta de restaurante mici și nu foarte populare nu au parte de atât de multă recunoaștere ca cele din centrul orașului, de exemplu. Dar de cele mai multe ori, acestea se bucurau de o atenție specială, deoarece mâncarea și atenția din partea personalului — care de cele mai multe ori era chiar familia de proprietari făcea locul să pară ca o sufragerie în care toată lumea se strânge ca să mănânce și să socializeze într-o seară de vineri.

Ne-am hotărât destul de rapid ce vrem să comandăm. Deși bucătăria grecească nu e foarte bogată, poți face niște combinații de preparate delicioase dacă știi ce să comanzi. Eu n-am știut, până n-am avut discuția asta cu Iason, care m-a învățat câteva secrete ca să te asiguri că vei mânca întotdeauna bine la un restaurant local.

– Deci, cu cine credeți că veți nimeri în echipă? a întrebat Emma, în timp ce așteptam să ne primim mâncarea.

– Nu știu, sper că împreună cu Ellie, a spus Jacob, unul dintre colegii noștri la cursul doamnei Entik. Toată lumea de la masă a remarcat cum urechile lui Jacob încep să prindă o nuanță tot mai închisă de roz.

– Îți place de ea, nu-i așa? a continuat Emma.

– Nu ai nicio dovadă să poți dovedi asta!

De data asta, toată fața lui începea să se coloreze în roz.

– Oh, haide Jacob! Toți ne-am prins de asta încă de când ai văzut-o acum câteva săptămâni intrând în clasă și te-ai murdărit tot de vopseaua de la curs. Albastrul ăla a ajuns peste tot, mai puțin pe pânza din fața ta. Și asta nu s-a întâmplat o singură dată. Ai mai pățit-o și cu movul, galbenul, portocaliul...

– Da, bine, m-am prins! Poate că o plac, okay? Și ce dacă? Oricum nu s-ar uita la mine.

– Ba eu cred că da, am zis eu în sfârșit. Dacă chiar nimeriți împreună, atunci ai suficiente ocazii să îi arăți sentimentele tale. Doar suntem în Grecia, nu-i așa? ai putea să alegi o temă romantică pentru proiect, s-o duci în locuri fermecătoare. Cu cât vedeți mai multe sculpturi cu zei îndrăgostiți, cu atât mai bine.

– Chiar crezi c-o să meargă?

– Păi... asta nu pot să-ți promit, dar merită să încerci. Nu e ca și cum nu o s-o mai revezi după, vă veți vedea tot timpul la cursuri. Crede-mă, nu ai nimic de pierdut. Chiar dacă nu te place acum, cu timpul poate își va schimba decizia.

– Cred că o să încerc, dacă prind ocazia. Dar, Soraya, cum ești așa bună la dat sfaturi romantice?

– Nu știu... presupun că dacă gândești situația logic, primești singur cele mai bune răspunsuri.

– Deci vrei să spui că n-ai fost niciodată îndrăgostită?

– Cred că o dată, prin clasa a VIII-a, de un băiat cu mult mai mare ca mine, dar a fost o fascinație de moment. Imediat ce a venit vacanța de vară, am uitat de el.