PICTEAZ?-MI VARA ?N CULORI

Echipa 25:

Soraya Lowen, Andreas Neopolis

Mi-a luat câteva secunde bune să procesez ce tocmai citisem. După tot ce s-a întâmplat aseară, mi-am promis că nu voi mai sta nicio secundă cu acel băiat, dar iată că Universul avea cu siguranță alte planuri. Între timp, în jurul meu se adunaseră alte câteva persoane care aveau probabil numele pe aceiași foaie ca și mine; de-abia atunci am realizat că stăteam ca o stană de piatră de ceva minute bune. Din bun simț am plecat din acel cerc de lume m-am dat mai în spate, ca să mă adun. Mâinile începuseră să-mi transpire din nou și simțeam cum toată căldura corpului mi se adună în obraji. Credeam că o să fac un atac de panică, așa că am început să inspir profund, încercând să mă calmez. Tocmai când credeam că în sfârșit am reușit să mă liniștesc, o voce din spatele meu îmi demonstrează tocmai contrariul.

– Deci, fată din California, se pare că mai vrei să stai puțin cu mine.

Aproape că mi-am pierdut echilibrul atunci când am auzit vocea lui Andreas la ureche. Am tresărit puternic și m-am îndepărtat doi pași.

– N-am vrut eu, băiatule din Grecia, Școala a vrut. Și după câte se vede, nici tu nu ești prea încântat de asta.

Era la fel de încruntat ca mine, și dacă se mai supăra puțin, cred că îi exploda o venă de pe frunte, care și așa îi ieșise deja suficient în evidență.

– Sunt doar surprins. Ba mai mult, de ce m-ar deranja că am fost pus cu tine în echipă când nici măcar nu te cunosc? Eu văd asta ca pe o oportunitate perfectă ca să ne cunoaștem mai bine, Soraya, și cred că așa ar trebui să o iei și tu.

– Aici nu suntem la un curs de psihologie, Andreas. Suntem aici ca să facem artă, asta e tot. Vom conversa cât se poate de normal, dar nimic extra.

– Extra? Ce înseamnă asta, a întrebat el, ridicând o sprânceană în mod comic.

– Nu mă inviți la întâlniri, nu îmi faci avansuri și, sub nicio formă, nu încerci să te culci cu mine, am încheiat eu, accentuând ultimele cuvinte, în așa fel încât să își dea seama că vorbesc foarte serios.

– Hah! Tu chiar credeai că am de gând să mă combin cu tine? Soraya scumpo, știu cum să fiu profesionist. Nu-ți mai face iluzii degeaba.

Ar fi trebui să fiu încântată de cuvintele lui, dar imediat ce le-a rostit, un nod mi s-a format chiar în mijlocul stomacului. Am amuțit puțin, încercând să pară că am rămas neclintită de arogasmul vorbelor lui, dar fața m-a trădat din nou, cel mai probabil. Mi-am simțit buzele deschizându-se puțin, apoi închizându-se după ce au luat aer suficient cât să-mi umple plămânii. Dar bineînțeles că n-am vrut să-i dau lui Andreas satisfacția de a simți că reacția lui m-a dezamăgit. Nu-mi puteam permite să recunosc măcar că îmi place de cineva ca Andreas, chiar dacă ar fi adevărat. Din puținul timp pe care l-am petrecut împreună, am reușit să înțeleg că acest băiat e fix tipul acela de persoană care nu pare să-și ia angajamente prea serioase. De fapt, m-ar mira să ducă acest proiect până la capăt; ar trebui să încep să mă pregătesc pentru o muncă solitară.Cu toate astea, simțeam o atracție inevitabilă față de el, nu neapărat cea pe care o simți atunci când placi pe cineva. Simt de parcă l-aș cunoaște de o viață, de parcă suntem legați de un fir invizibil care pare că ne aduce mereu împreună, în ciuda voinței noastre. Oricum ar fi, trebuie să îmi revin. Am venit aici cu un scop, iar acest scop nu include să mă îndrăgostesc de cineva care nu pare că e capabil să aibă mai mult de sentimentul de plăcere față de o fată. Știu sigur că multe fete i-au căzut în plasă. E de înțeles, la cum arată.

Totuși, eu nu voi face parte prea curând din lista de cuceriri a lui Andreas.

– Bine atunci, domnule Pricipii-de-Neîncălcat. Uite cum facem. Vom colabora exact cât durează acest proiect, nicio zi în plus sau în minus. Dacă vreunul dintre noi încalcă regulile pe care tocmai le-am spus, atunci celălalt are tot dreptul să meargă la coordonatorul proiectului și să ceară schimbarea partenerului. Ne-am înțeles?

– S-a făcut, fată din California, a spus, întinzându-mi mâna ca să pecetluim înțelegerea.

– Încă ceva. Niciunul din noi nu îi va da porecle celuilalt. Ăsta ar putea fi considerat un semn de flirt, am spus eu, făcându-i cu ochiul. Abia după ce a dat din cap că e de acord cu ultimul lucru pe care i l-am cerut, i-am întins mâna înapoi și am oficializat această relație strict profesională. Cu toate astea, atunci când degetele ni s-au atins, am avut sentimentul clar că regulile nu vor rezista prea mult așa cum sunt și asta nu avea să fie bine. Pentru niciunul dintre noi.

– Iar acum, am întrebat eu, vreo șansă să aflam care este tema pe care trebuie să lucrăm?

– Dacă n-ai fi fost așa ocupată să afli că lucrezi cu mine, ai fi văzut că există o foaie cu ea chiar lângă lista cu echipele.

M-am uitat urât la el, dar nu am spus nimic.

– Ce? N-ai zis că nu ne putem tachina.

M-am uitat din nou la el și m-am încruntat. Într-adevăr, nu zisesem nimic despre cum nu ne puteam tachina. Drept să spun, cred că îi puteam lăsa măcar asta, și dacă mă gândeam mai bine, cred că îmi plăcea și mie. Trebuia să am o cale prin care să îi pot spune frumos toate insultele pe care le gândeam despre el, nu-i așa?

L-am dat puțin la o parte ca să pot vedea hârtia despre care vorbește, concentrându-mă cât puteam pe cuvintele pe care le vizualizam, chiar dacă mare parte din ele mă făceau să fiu confuză.

În atenția tuturor studenților participați la proiect!

Echipele vor trebui să realizeze proiectul bazându-se pe elemente de istorie, dar să folosească tehnici moderne pentru a transpune informațiile în forma finală a proiectului.

În portofoliul final este permisă atașarea pozelor de referință, în cazul în care acestea există.

Predarea lucrărilor finale se va face la sediul Școlii de Arte Frumoase din Atena.

Data limită: 1 august

Vă urăm mult succes în realizarea capodoperelor voastre!

Notă!

Toate lucrările predate vor fi analizate în maxim 36h de la înregistrarea acestora. Echipele își pot vedea punctajele finale pe siteul instituției noastre. Lucrarea cu cel mai mare scor va fi expusă pe termin nelimitat în sălile dedicate expozițiilor din clădirea școlii. Toate celelalte vor primii mențiuni speciale atât aici, cât și la universitatea la care studiați.

Am terminat de citit și mi-a luat ceva timp ca să procesez totul cum trebuie. Când m-am asigurat că înțelesesem totul cum trebuie, m-am întors la Andreas, care, spre surprinderea mea, părea că s-a uitat în tot acest timp la mine.

– Tu ai citit asta înainte? am terminat întrebarea și sunt sigură că a depistat în tonul meu o notă de surprindere.

– Da, cât tu te gândeai la cum să mă ții cât mai departe de tine. Ba chiar, am și câteva idei despre ce ar putea fi proiectul nostru.

– Da, cred că și eu mi-am conturat câteva imagini despre cum aș vrea să arate, i-am răspuns eu, serioasă.

– Păi atunci cred că ar trebui să ne vedem înainte să ne documentăm pe teren, ca să ne putem ideile cap la cap înainte să începem să facem schițe, ca să ne asigurăm că suntem amândoi fericiți. Înainte să apuc să zic ceva, a continuat:

– Nu-ți face griji, nu e ca și cum te invit în oraș. Putem merge în parc, sau pe plajă, sau la magazin. Uite, am să te las pe tine să alegi locația. Doar dă-mi un mesaj pe Instagram, bine?

Am dat din cap afirmativ, și deși aș fi vrut să îl întreb despre mesajele alea ciudate, dacă tot îmi adusese aminte, am tăcut din gură și am mers să o caut pe Emma.

Următoarele săptămâni aveau să fie foarte, foarte interesante.