Couting Star

Jumătate de oră sunt dusă în salon, sunt extrem de amețită și am nevoie de liniște. Abia când ajung în salon îmi dau seama de ce se întâmplă.

-Unde e bebelușul?

-Având în vedere problemele grave la inimă, l-au dus la terapie intensivă. Urmează să îl opereze cât de curând, dar nu prea îi dau șanse. Micuțul are o malformație rară la inima și o operația asta îi prelungește viața doar cu câteva săptămâni. Îmi pare foarte rău.

-Pot să-l văd?

-Sigur, o să vină imediat o asistentă să te ducă la el.

Zece minute mai târziu, a venit o asistentă cu un scaun cu rotile, m-a ajutat să mă pun pe el și m-a dus la bebeluș. La cât de stresată sunt, nici măcar nu i-am pus nume. E atât de mic și de fragil... Are un tub care cred că îl ajută să respire. De ce eu? De ce am ghinionul ăsta? Probabil nu aș fi o mamă bună... Prima sarcină s-a oprit din evoluție, iar asta... Bebelușul are probleme grave. Nu mă mai simt în stare să rămân din nou gravidă. Câteva minute mai târziu asistentă mă duce înapoi în salon, acolo le găsesc pe Raluca și Sandra.

-Cum e micuțul?

-Nu e bine deloc... Urmează să îl opereze, dar e destul de grav...

-Hai că totul o să fie bine, surioară. Ești tânără și o să mai faci copii.

-Nu mai vreau asta. Nu vreau să mai trec prin pierderea unei sarcini sau prin moartea unui copil la naștere... Nu mai rezist psihic. Și trec singură prin asta! Lui Adrian îi pasă doar de afaceri!

-Nu vorbi așa... Știi foarte bine că a fost o urgență.

Câteva săptămâni mai târziu...

Puiul nostru, Matei, a murit de trei zile și simt că nu mai am vlagă. E greu, foarte greu... Deși avea doar câteva zile, m-am atașat de el extrem de mult. A murit la doar câteva ore de la operație, pentru că s-a format un cheag lângă inimă și era prea mic ca să fie salvat.

-Haide iubito să ieșim să ne plimbăm puțin, e frumos afară...

-Nu vreau să ies. Și apropo, de luni o să mă întorc la firmă. Nu vreau să stau aici și să plâng toată ziua.

-Și la firmă nu tot asta o să faci?

-Nu. Acolo nu o să stau închisă într-o cameră, o să am treabă. Acte, ședințe, prânz cu colegii. O să mă simt mai bine dacă fac asta.

-Și o să stai toată ziua cu ăla, normal că-ți place.

-Nu îndrăzni să îl jignești. A fost lângă mine în ultimele zile, m-a sprijinit mai mult decât ai făcut-o tu. A fost lângă mine când am născut, a stat în locul tău pentru că tu ai ales să pleci cu afacerile.

-Nu te-a pus nimeni să mergi până atunci la firmă, puteai sta liniștită acasă.

-Da bine.

-Hai că plec în oraș, ne vedem mâine.

-Mâine?

-Am multă treabă, pa.

În ultimele săptămâni, relația mea cu Adrian a început să scârțâie și cred că o să se ajungă la o despărțire. Încă nu am trecut peste moartea lui Matei, pentru că e foarte greu să pierzi un copil. Dar viața merge înainte. Undeva pe la ora 21 primesc un mesaj de la Cezar: "Hei. Știu că poate nu e problema mea, dar m-am gândit la tine când am făcut pozele astea. Nu vreau să suferi din cauza unui om ca și Adrian, dar nu e omul pe care îl cunoști tu. Îmi pare rău să afli așa, dar asta e... ". Mesajul era însoțit de câteva poze cu Adrian și o domnișoară blondă. Par destul de apropiați și îndrăgostiți. Adică Adrian mă înșeală? Știam eu că ceva nu merge bine și asta era problema. În urmă cu câteva luni îmi promitea că îmi dă luna de pe cer și acum... Acum nu mai contează nimic. Îmi strâng rapid puținele lucruri pe care le am aici și îl sun pe Cezar.

-Bună... Sper că nu te deranjez.

-Tu niciodată.

-În legătură cu pozele... Vreau să îți mulțumesc că... că mi-ai deschis ochii. Acum știu ce fel de om e...

-Nu eram așa de sigur dacă să ți le trimit sau nu, dar am zis că nu vreau să suferi.

-Cezar?

-Hm?

-Poți să vi să mă iei de la Adrian?

-Acum?

-Dacă poți, da...

-Sigur că da, ajung cât de repede pot.

-Mulțumesc...

-Ne vedem.

Jumătate de oră mai târziu, primesc un mesaj de la Cezar în care mă anunță că a ajuns în fața blocului. Îmi iau valiza și cobor până la parter cu liftul. Înainte să ies din scară, las cheile în cutia poștală și mă îndrept spre mașina lui Cezar.

-Mulțumesc că ai venit.

-Nu trebuie să-mi mulțumești. Pune valiza în portbagaje, apoi ne urcăm în mașină. Încotro?

-Nu știu... Asta m-a lovit ca un fulger și nu am idee unde să merg.

-La Sandra?

-Nu vreau să îi deranjez.

-Raluca?

-E cu Alex...

-Atunci hai la mine.

-Nu vreau să te deranjez. Du-mă la un hotel până îmi găsesc o chirie.

-Dar nu mă deranjezi.

-Mulțumesc.

-Nu îmi mai mulțumi atât. Fac asta pentru că ai ocupat și ocupi un loc important în viața mea.

-Plecăm?

-Plecăm.

Ajunși în apartamentul lui Cezar, mi-a dus bagajele în camera de oaspeți și m-a lăsat singură. Încep să îl apreciez din nou pe Cezar și chiar cred că s-a schimbat și merită o a doua șansă, dar nu acum. Vreau să trec peste moartea copilului și peste despărțirea de Adrian.

După ce m-am schimbat în pijamale, am mers în living.

-Totul e ok?

-Da. Mulțumesc încă o dată că mă lași să stau aici.

-Nu ai pentru ce. Simte-te ca acasă. Ce ai de gând să faci cu Adrian?

-Păi o să vorbesc cu el... Nu am de gând să mă împac cu el.

-Dacă ți-e foame, găsești în frigider mâncare. Eu am de verificat niște acte pentru firmă, dacă ai nevoie de ceva mă găsești în dormitor.

-Am înțeles, mulțumesc.

Îi zâmbesc și mă întorc în cameră și mă pun la somn. Sunt sigură că mâine o să am o zi lungă.

Va urma...