Mila
Zâmbetul fals pe care i-l arăt nu îl face decât să își întunece și mai tare privirea, neștiind cum să proceseze asta.
- Cum adică rănile tale?
Deși încerca să pară calm ochii îi trădează furia mocnită ce se află înăuntru său.
De ce nu puteam pur și simplu să tac din gură și să las totul așa cum era?
- Lasă asta acum...Nu e nimic important.
- Cum poți să-mi spui că nu e important?Mila cum adică rănile tale?
De data asta furia nu mai poate fi ținută în frâu și întregul corp îi este gata să omoare pe cineva.
- Ai de gând să îmi spui de unde ai rănile astea?
Cum nu spune nimic contiui.
- Și tăcerea este un răspuns Max.
- Un răspuns care nu are nicio importanță în momentul ăsta...Ori îmi spui tu, ori aflu de un...
Însă nu apucă să mai spună ceva pentru că acul îi înțeapă pielea, făcându-l să înjure în barbă și să strângă marginea canapelei cu o putere de care nu îl credeam în stare în situația asta.
După câteva zeci de minute de cusut rana arată mult mai bine, sângerarea oprindu-se deja definitiv...În tot timpul ăsta Max a fost foarte tăcut, mai înjurând încet din când în când din cauza durerii.
Pun bandajul pe deasupra rănii, după care îi aduc un pahar cu apă și două calmante pe care îl pun să le ia...Spre surprinderea mea Max nu mai deschide subiectul pe care nici eu nu trebuia să îl deschid vreodată, ba chiar pare că s-a calmat puțin...Mă ia de mână și mergem împreună la etaj în camera lui.
- Ar trebui să plec...E târziu deja și...
Dar el nu spune nimic ci se duce la dulap de unde scoate un tricou negru pe care mi-l întinde ca mai apoi să se facă nevăzut în baie.
El e cel care trebuie să dea explicații și tot el face pe supăratul?
Arunc tricoul pe pat ca mai apoi să merg la ușă, însă nu se drschide...Trag mai tare dar pare încuiată.
- Ce naiba...
Când a încuiat ușa fără să văd?
Încep să caut prin noptieră și dulapuri cheia dar nu găsit nimic în afară de o grămadă de prezervative într-unul dintre sertare...Mă gândesc că poate a pus cheia în pantalonii pe care i-a purtat...Pantalonii pe care îi avea pe el la baie...Doar nu pot intra după el ca să iau cheia.
Mai scot câteva mici înjurături ca mai apoi să mă las le spate pe pat și să privesc tavanul...Încep să zâmbesc singură când îmi văd reflexia în tavanul ce nu am observat până acum că este făcut din sticlă neagră...Îl lumina difuză din cameră, dată doar de o lampă, nu se vede mare lucru însă îmi imaginez cât de frumos este pe timpul zilei...Îmi trece prin minte o scurtă imagine a relexiei lui Max în sticlă, dimineața când încă stă în pat dar mi-o alung rapid și îmi pun mâinile pe față pentru a nu mai vedea tavanul și a nu mă gândi la alte lucruri de genul.
Zgomotul dat de ușa de la baie mă face să mă ridic pentru a-l privi pe cel care m-a sechestrat încă o dată în camera lui, însă toate gândurile pe care le aveam sunt înlocuite de imaginea lui...Iese din baie ținându-se de rana de sub coaste cu apa ce îi pică încă din păr și i se prelinge pe abdomen purtând doar un prosop lăsat atât de jos, încât te face să vrei să vezi ce se află sub v-ul ăla...Îmi scutur capul pentru a îndepărta imaginea lui din minte și mă ridic de pe pat, punându-mă amenințător în fața lui care care caută ceva în dulap.
- Nu mă poți ține închisă aici.
El continuă să mă ignore în timp ce ia o pereche de pantaloni negri din dulap și se duce spre pat.
- Max cu tine vorbesc.
Mă întorc imediat cu spatele când îl văd dându-și prosopul jos și deși nu mă văd îmi simt obrajii roșii.
- Poți să te întorci.
Când mă întorc îl găsesc pe Max purtând pantalonii stând la marginea patului cu privire a în jos și coatele pe picioare.
- Acum vorbești cu mine deci.
- Crede-mă Mila că singurul motiv pentru care te ignor e pentru a mă calma...Nu vrei să mă vezi nervos și crede-mă că am fost la un pas să sparg ceva.
Mă așez lângă el stând aproape lipiți și îmi îndrept privirea spre cel care a reușit să îmi schimbe dispoziția de sute de ori în doar câteva ore.
- Putem să nu mai deschidem subiectul ăsta?Cum văd că nu spune nimic îmi continui ideea în speranța că nu va redeveni Max cel nervos...Unde ai plecat azi?
- Cu treabă.
- Ce treabă e aia în care ajungi în halul ăsta acasă Max?
- Una despre care nu vreau să vorbesc, la dracu...Spune el în timp ce se pune pe spate în pat cu brațele sub cap și ochii închiși.
- Ai încuiat ușa.
- Mulțumesc pentru observație, altceva?
- Vreau să plec.
- Și dacă îți zic că vreau să rămâi?
- Trebuie să plec.
- Ei bine baftă cu ieșitul fără cheie.
- Max trebuie să plec...Nu mă poți ține aici cu forța.
- Privește-mă.
- Te comporți ca un copil.
- Iar tu ca o persoană care are nevoie de odihnă pentru că ești prea nervoasă.
- Nu am de gând să dorm în pat cu tine doar pentru că așa vrei tu Max...Am principii.
- Mă doare în cot de principiile tale...În momentul de față nu prea ai de ales și dacă vrei să îți descui mâine ușa pentru a pleca ai face bine să te schimbi dracu odată și să treci în pat.
Aș vrea să îl contrazic din nou însă știu că nu am șanse să plec de aici decât dacă vrea el...Că vreau sau nu sunt nevoită să fac ca el altfel îl văd în stare să mă țină aici o săptămână întreagă.
Iau tricoul de pe pat și intru în baie trântind ușa în urma mea...Mă dezbrac de hainele de azi și intru în duș pentru a-mi limpezi gândurile...După ce ies îmi iau lenjeria înapoi pe mine după care tricoul de la el...Tricoul care are mirosul lui impregnat și chiar dacă nu vreau să recunosc am ajuns să ador mirosul ăsta.
Ies din baie încă supărată pe el și răsuflu ușurată când îl văd dormind...Merg încet pentru a nu-l trezi și mă așez pe partea cealaltă a patului, cât mai departe cu putință de el...Mă acopăr aproape complet cu pătura și rămân cu ochii pironiți pe tavan uitându-mă la reflexia mea în sticlă...Nu pot decât să văd imaginea mea și a lui Max împreună și îmi dau seama cât de greșit e totul...El este băiatul care, în puținul timp de când ne cunoaștem, a reușit să îmi pătrundă în minte și încet încet și în inimă, lăsând însă un gol uriaș de fiecare dată când mă alungă din viața lui fără a-mi da vreun motiv sau când îmi ascunde părți din viața lui pe care aș vrea să le cunosc.
Deși el nu a vrut să spună nimic îmi pot da și singură seama că ceea ce s-a întâmplat azi nu a fost o simplă încăierare, ci ceva planificat...Știu deja că Max se ocupă cu treburi nu tocmai legale, chiar dacă el nu a spus asta pe față...Mai știu și că ăsta este motivul pentru care a plecat prima oară, însă nu pot să nu mă întreb ce l-a determinat să facă asta.
Gândurile îmi sunt întrerupte când mâna lui Max începe să se plimbe ușor pe coapsa mea până ajunge la nivelul tricoului...Cu cealaltă mă trage spre el până ce spatele meu se lipește de pieptul lui...Inima începe să îmi bată din ce în ce mai repede când începe să îmi ridice tricoul ușor, până deasupra fundului, moment în care mă întorc brusc spre el și îi iau buzele cu asalt...Nu știu ce mi s-a întâmplat însă ăsta mi s-a părut cel mai bun lucru pe care îl pot face în momentul ăsta, mai ales că vroiam să fac asta de atâta timp...Mă așez deasupra lui cu grija pentru a nu-i atinge rănile, adâncind astfel sărutul...Mâinile sale stau pe fundul meu iar ale mele încep să îi exploreze pielea expusă, atingând ușor și rănile, făcându-l astfel să se activeze complet scoțând un mârâit de placere...Buzele îmi coboară de pe buze pe maxilarul său, mai apoi pe abdomen...Chiar și în întuneric îi pot observa toate rănile mai clar decât aș fi vrut, însă încerc să le acopăr durerea, dându-le săruturi fiecăreia...Acum că sunt atât de aproape de el pot vedea un semn ce nu l-am mai văzut până acum, ascuns în tatuajul legat de mână stânga de pe unul dintre pectorali...O cicatrice mai exact...Mă opresc din sărutat și rămân câteva clipe cu privirea ațintită pe cicatrice.
- Cum ai căpătat-o?
Mă așez cu capul pe pieptul său, ridicându-mi privirea spre a lui.
- Nu pune întrebări ale căror răspunsuri nu vrei să le afli, bebé...Spune dându-mi un sărut apăsat pe frunte.
- Vreau să știu.
El oftează după care spune lucrul de care mă temeam cel mai tare.
- Un glonț.
Încerc să îmi înghit nodul din gât și pentru a nu-mi vedea reacția, las capul în jos începând să trasez linii cu unghiile pe pieptul său, de-a lungul tatuajului.
- Prefer să vorbești decât să rămâi așa.
- Încerc să procesez...Spun neluându-mi privirea de la cicatrice.
- Cred că ai nevoie de somn.
- Nu, tu ai nevoie de somn...După felul în care arăți ai nevoie și de repaus ceva timp.
- Sunt mai puternic decât crezi.
- Nu mă interesează...Rana ți se poate deschide oricând și pun pariu că spitalul iese din discuție...
- Asta e fata mea deșteaptă.
- Așa că mâine nu pleci nicăieri...Ba chiar nici nu te miști din pat.
- Și dacă eu nu mă mișc din pat cine va rezolva cu lucrurile pe aici...Nu e ca și cum aș putea o chema-o pe mama să vină să aibe de fiul ei rănit într-o bătaie.
- Și eu pentru ce sunt aici?
Îmi ridic privirea pentru a o vedea pe a lui și un zâmbet îmi acoperă fața când mă uit la ochii lui care, deși sunt obosiți, ai licărul ăla de fericire pe care l-am văzut de prea puține ori la el.
Dau să mă ridic de pe el, însă mâna lui mă strânge puternic nelăsându-mi cale de scăpare.
- Rămâi așa.
- Încă ești rănit.
- Vreau doar să te simt aproape...Nu te împotrivi...Spune el plasându-mi un sărut scurt pe cap ca mai apoi să cadă într-un somn profund.
Deși doarme, strânsoarea lui este foarte puternică așa că oricât aș încerca, nu pot să mă dau jos de pe el...Într-un final mă dai bătută și, strângându-l mai bine în brațele mele, adorm și eu.
***
"Nu..Nu din nou...Nu mai vreau să trec prin asta...Vreau să se termine odată...Încerc să mă zbat dar e degeaba...Nu o să scap vreodată."
Înfundat se aude o bubuitură care mă face să deschid ochii brusc...S-a terminat și totul datorită lui...Mă arunc în brațele sale și încep să plâng.
- S-a terminat bebé.
Îmi bag capul în scobitura gâtului său și încerc să îmi controlez respirația și să-mi opresc lacrimile în timp ce mâna lui se plimbă încet pe spatele meu...Dintr-o dată mă retrag din brațele sale și încep să îi controlez corpul.
- Rana ta...Spun eu dar el îmi ia mâinile și mă trage din nou în brațele sale.
- Dă-o dracu de rană...Cu un deget îmi șterge lacrimile, forțându-mă astfel să mă uit în ochii lui...Ești bine acum?
Îi dau un sărut scurt pe buze și mă las mai tare în brațele sale.
- Acum da.